15 iul Panna Cotta cu mascarpone, Prosecco și fructe de pădure
Ingrediente:
- 250 g mascarpone
- 250 ml lapte
- 400 ml frișcă lichidă neîndulcită
- 200 ml Prosecco (vin spumant)
- 20 g gelatină fin mărunțită (granule/pulbere)
- 200 g eritritol (îndulcitor) sau zahăr
- 1 lingură esență de vanilie
- 1 praf de sare
- 500 g mix de fructe de pădure congelate sau proaspete
Mod de preparare:
Pentru început pune 10 g de gelatină într-un bol cu 100 ml apă și lasă getalina să se hidrateze timp de 10-15 minute, până se umflă. În acest timp pune laptele, frișca lichidă, 100 g zahăr și un praf de sare într-o mică și lasă la foc mic, amestecând din când în când, până ajunge la punctul de fierbere. Adaugă treptat mascarponele și amestecă până se omogenizează. Ia oala de pe foc și adaugă gelatina hidratată. Amestecă de câteva ori ca să se topească gelatina. Adaugă Panna Cotta în pahare și lasă crema la întârit pentru 5-6 ore la frigider sau cel mai bine peste noapte.
Cum se face jeleul din fructe de pădure și Prosecco?
Pune celelalte 10 g de gelatină într-un bol cu apă și lasă gelatina la hidratat timp de 10-15 minute, până se umflă. Pune fructele de pădure, restul de 100 g îndulcitor și 2 linguri de apă într-o tigaie/oală. Amestecă de 2-3 ori, iar după ce fructele lasă zeamă, adaugă și 200 ml Prosecco și lasă oala/tigaia la foc mic, timp de 7-10 minute, până fructele din tigaie devin ca un sos. Amestecă din când în când. Strecoară sosul de fructe de pădure prin sită ca să devină fin. Pune sosul fin din nou în tigaie. Lasă-l la foc mic câteva secunde cât să se încălzească, apoi adaugă gelatina hidratată și amestecă ușor ca să se topească. Lasă sosul să se răcească 5 minute, apoi adaugă-l în pahare peste Panna Cotta. Pune din nou paharele la frigider și lasă jeleul din fructe să se întărească pentru 3-4 ore.
Poftă bună!